Īngaduie-mi sa ramān aici, sa fauresc, dupa credinta mea, ca si pāna acum, de altfel, aripi de vis, de fluturi, de īngeri. Vei vedea, cum maiestria si īngrijirea nestirbita le īnnobileaza, le īnalta aproape de cer. Daca vreodata vei reusi sa le atingi, le vei simti adierea, nu fiindca ai aflat cāndva. Simplu, vei īntelege cāt sunt de diafane, de efemere. Dar nu vrei sa le atingi din teama, ca nu cumva sa le strivesti, sa le irosesti ci, surāzānd īn umbra ostenelii, sa le daruiesti mai departe. Cu sfiala, īntinzi māna. Degetele īti tremura, te īncānta magia, te īnfiori. Nimeni nu te convinge sa ramāi, nimic nu te īmbie sa zbori. Ecoul pribeag al vremurilor de odinioara se furiseaza alene īn cugetul īngenuncheat. Promisiunea tārzie, oglindirea chipului īn simtirea otravita ma regaseste, iata, prin necuprinse brate, prin necuprinse zari, prin timp, prin uitari.
